Peste 100.000 de francezi au ieșit duminică în stradă la Paris pentru a protesta față de legea care asigură femeilor singure și lesbienelor procreație asistată. Mai multe canale media, inclusiv RFI, au identificat protestul ca aparținând „fundamentaliștilor catolici”.
Sloganul marșului a fost: „Un copil nu este un drept, are dreptul la un tată”. Protestul a fost organizat de platforma „Marchons Enfants!” din care fac parte 22 de asociații. Prin actul normativ copiii ce apar sunt privați de existența tatălui iar legea va da cale liberă și pentru legalizarea mamelor surogat, inclusiv pentru homosexuali. „Legea duce la distrugerea familiei și la comercializarea embrionului, ceea ce înseamnă scoaterea la vânzare a mamei și a copilului”, a afirmat Guillaume de Prémare de la „Manif pour tous”. Aceasta poate duce la practici care transformă conceperea copilului într-un serviciu iar copilul într-o achiziție.
Motivația socialiștilor ce au propus legea este discriminarea cuplurilor homosexuale, cărora nu li se permite să aibă o „familie”. Camera Deputaților a aprobat legea iar aceasta va permite și ștergerea tatălui din actele de identitate. Președintele Emmanuel Macron susține acest act normativ.
Criticii inițiativei spun că scenariul este distopia lui Aldous Huxley „Minunata lume nouă” iar cei ce vor avea de suferit vor fi copii. Tehnicile de procreație au fost oficializate în Franța, dar numai pentru cupluri heterosexuale sterile.
Urmareste-ne