Senatul din Alabama a aprobat legea cu 25 de voturi pentru și 6 contra, respingând amendamentele care permiteau excepții, precum cazurile de viol sau de incest. Potrivit noii legi, avortul va fi posibil numai în condițiile în care viața mamei este pusă în pericol.
Legea va ajunge acum la guvernatorul republicat Kay Ivey. Aceasta nu a declarat deocamdată dacă o va semna, însă este cunoscută pentru poziția sa fermă contra avorturilor.
Staci Fox, de la organizația Planned Parenthood, a declarat că această interdicție este „o zi neagră pentru femeile din Alabama și din SUA”.
Pe de altă parte, parlamentarul republican Terri Collins, susținător al legii care interzice avorturile, a declarat că „legea noastră recunoaște statulul de persoană al copilului din pântec”.
Legea din Alabama încadrează orice avort drept infracțiune gravă, medicii pot fi pedepsiți cu până la 10 ani de închisoare dacă încearcă să pună în practică această procedură și cu 99 de ani de închisoare pentru orice avort dus până la capăt. Femeile care se supun unui avort nu vor fi puse sub acuzare.
Urmareste-ne